Încă de pe vremea profetului Muhammed, musulmanii au acordat un mare interes hadis-urilor şi atât în timpul vieţii sale, cât şi după moartea sa au existat mulţi musulmani care au început să redea în scris relatările Profetului, pentru ca învăţătura pe care o conţineau să rămână pentru veşnicie. Există un hadis în care se menţionează că profetul Muhammed a spus în timpul pelerinajului său de rămas-bun: „După moartea mea vă las două lucruri. Dacă vă ţineţi cu statornie de ele, n-o să vă rătăciţi niciodată de la calea cea dreaptă. Unul dintre aceste lucruri este Sfântul Coran, iar celălalt este Sunna mea sau hadis-urile. De acea, urmarea hadis-urilor este la fel de importantă ca şi respectarea poruncilor din Coran.” Considerat cel mai mare învăţat al vremii sale, imamul An-Nawawi, autorul acestei culegeri de hadis-uri, şi-a petrecut întreaga viaţă ca un om cu frică de Dumnezeu şi s-a menţinut întotdeauna pe calea dreptăţii. Fiind cea mai importantă dintre lucrările sale, Liga Islamică şi Culturală a reuşit să redea şi în limba română traducerea acesteia, pentru ca toţi cei care doresc să îşi îmbogăţească bagajul de cunoştinţe în ceea ce priveşte relatările pline de învăţăminte ale profetului Muhammed. Lucrarea de faţă menţionează 1901 de hadis-uri care, aşa cum spune însuşi autorul, „servesc ca mijloc de purificare pentru sufletele oamenilor şi le înalţă pe cel mai înalt pisc al moralităţii şi conştiinţei de Dumnezeu.” Liga Islamică şi Culturală din România are deplina convingere că această importantă lucrare îi va călăuzi pe cititori în toate aspectele vieţii, le va arăta ce e bine şi îi va ajuta să se ferească de ce e rău.
-
-
-
Liga Islamica si Culturala din Romania a editat traducerile sensurilor Coranului cel sfant in limba romana in mai multe editii de-a lungul timpului, iar acum aveti facilitatea de a citi o editie online a acestuia pe noul nostru site de internet De asemenea aceasta pagina va mai ofera facilitatea de a putea downloada clipuri audio cu recitatori de Coran cunoscuti pe plan mondial